To top

Felicia Munteanu: Fata îndrăgostită de culoarea roz

20 May

Felicia Munteanu: Fata îndrăgostită de culoarea roz

Felicia este o tânără frumaosă, care se evidenţiază printr-o delicateţe aparte şi energia pe care o emană. Chiar dacă a cucerit mulţi ani ringul de dans, acum face acelaşi lucru,  dar la concursurile  de frumuseţe. Este înnebunită după culoarea roz şi se răsfaţă de fiecare dată când are ocazia cu această nuanţă. Eu vă invit să aflaţi mai multe detalii din interviul ce urmează. 

11118535_10205259921115678_1414743281_n

Felicia, ştiu că preferi mult culoarea roz, această pasiune frumoasă a rămas încă din copilărie?

Acum culoarea roz este prezentă în orice colț al căsuței mele, eu aşa şi îi spun Casa lui Barbie. De fapt de mică îmi plăcea culoare galbenă şi nici decum roz, chiar nu îmi amintesc să avut multe lucruri sau haine roz în copilărie. Îmi părea că este o culoare pentru blonde, iar  de când m-am făcut blonda pe la 17 ani, treptat culoarea roz mi-a invadat viaţa. Pot spune că e o culoare de spirit e ceva ce mă reprezintă şi mă relaxează, când predomină culoarea roz parcă sunt mai bună, mai calmă, deschisă, zâmbareaţă şi fericită. Deci, cred că vă dați seama în  ce nuanțe îmi va fi nunta, dar până atunci mai sunt multe de făcut în viaţă. Am alte scopuri şi priorități,  decât  să visez la o nuntă acum.

11291217_10205259920435661_1683224558_n

Ce obiecte ai acasă reprezentate de această culoare?

Începând de la bucătărie, baia, canapeaua, tapetele, prosoape, lenjerie de pat, parfumuri, genți, încălțăminte, ne mai vorbind de haine. La fel cum ești şi tu pasionata de Brandul Chanel. Nu cred că o să îmi placă orice în nuanță roz, deoarece această culoare are nuanțe diferite care pot să nu îmi placă  sau dacă să văd o fată îmbrăcată într-un tricou roz  şi cu un semn Chanel pe ea care e luat de la piaţa centrală, pai la sigur nu o să îmi placă (cred că la fel şi ţie),  nu că aş avea ceva cu piaţa centrală sau alte magazine de genul. Eu şi acolo pot să găsesc ceva frumos şi elegant, dar vorbesc  despre acest gust al fetelor de obicei din provincii, vă spun fetelor că nu e frumos.

11291364_10205259920035651_220520904_n

11301418_10205259920595665_2623277_n
Preferi să porţi des piese vestimentare roz   sau doar la ocazii speciale?

Nu pot să spun că în fiecare zi port culoarea roz, depinde ce am de făcut, unde  merg sau cu cine am întâlnire,  dar dacă e să îmbrac roz o fac cu cea mai mare plăcere. Uneori aleg să mă îmbrac în roz fără să mă gândesc.

11210338_10205259918795620_1155200747_n

11330449_10205259923595740_304264299_n
Participi la concursuri de frumuseţe şi ai devenit şi Miss Ulim 2015. Este o altă pasiune de a ta să defilezi pe podium?

De când aveam 16 ani  doream nespus de mult să particip la concursuri de frumusețe, dar unde intram pe site era problema cu înălțimea peste tot începeau de la 170 cm eu având 162, era o discriminare totală şi nejustificată. Consider că frumusețea nu constă în parametri fixaţi de cineva, suntem atât de diferite şi frumoase în felul nostru . Eu frumusețea feminină o văd la fetele care au următoarele criterii: normal ca trebuie sa fie atrăgătoare,simpatică că totuși sunt concursuri de frumusețe, să fie zâmbitoare, deschisă cu un suflet bun,  pentru că asta se vede. Aceste persoane au o aură aparte care le memorizezi din prima. Dar deja figura eu zic ca la fiecare e individual, pot spune că îmi plac fetele apetisante, dar nu exagerat şi dacă  are 150 cm sau 190 asta nu mai contează atât de mult. La 20 de ani am văzut un anunţ şi din curiozitate am zis că încerc, am fost plăcut surprinsă când am fost contactată cu răspunsul că merg în finală. Nu am câştigat, dar asta deloc nu mi-a schimbat încrederea īn sine,  ba din contra am căpătat mai multă şi cred cu fiecare concurs o capăt şi mai mult.Plus că i-au aceste concursuri ca ceva normal, dar nu cîştig! Nu am pierdut nimic, am făcut cunoștințe noi, experiență şi emoții pozitive, dacă câstig mă bucur desigur, dar nu am euforia asta pe mult timp ca alte fete. Înțeleg că e trecător şi în primul rând trebuie să rămii om şi să comunici cu toată lumea, cum e şi un proverb ”Când urci pe scara vieții nu uita să dai buna ziua tuturor, ca atunci când vei coborî să aibă cine să-ți răspundă”. După asta am câstigat Miss Ulim 2015,  dupa 2 săptămâni Lady Chişinau şi acum voi participa la Lady Moldova şi la Miss Universitate. Acum pot să zic că am mai descoperit o pasiune nouă pentru mine.

11350100_10205259919395635_115598449_n
Te simţi mai bine pe podium de cât pe ringul de dans?

Eu mă simt bine oriunde primesc emoții, cu asta trăiesc (fie televiziune,  fie podium,scenă) mă simt foarte bine în lumina reflectoarelor. E domeniul în care vreau să îmi fac o carieră, dar îmi place şi designul vestimentar.

Eşti pasionată de lucruri elegante şi foarte feminine, dar am observant că îţi place şi să găteşti. Petreci mult timp în bucătărie?

Nu pot să spun că sunt pasionată  de modă, adică nu am să port ceva ce e la modă şi mie nu îmi stă. Prefer lucrurile clasice, elegante care vor predomina mereu, acum îmi plac foarte mult rochiile în stilul dolly, cred că mi se potrivesc. Dar cu timpul voi trece la clasic totalmente, pur şi simplu nu vreau să mă despart de copilul din mine. Când eram mică îmbrăcăm păpuși, acum însă eu sunt păpușa pe care o îmbrac şi cred că fiecărei fete i se potrivește un stil anume. Desigur că îmi place să şi gătesc, chiar dacă nu stau prea des în bucătărie. La mine mama gătește gustos, dar  mie imi place să gătesc frumos.

10985307_10205208744876304_2379920795309017693_n
Cum îţi imaginezi că va fi această vară? Plină de concursuri, colorată sau ai alte planuri mai îndrăzneţe?

Sezonul de vară îl voi deschide pe plaja, am primit cadou din partea Lady Chisinau – o călătorie la mare unde voi fi cu alte 10 finaliste. Deja sună bine pentru mine. Sincer e greu cu programatul la mine, deobicei se schimba planul vieții de la o zi la alta parcă soarta tot mă duce în direcția unde ea crede că îmi va fi bine. Mă simt o barcă pe mare care sunt dusă de val oriunde bate vîntul, scopul meu în viaţă este să mă transform într-o navă performantă în care să  pot singura ţine cursul spre direcția dorită indiferent din ce parte bate vîntul.

11251542_10205259923035726_81925314_n

Ce sfat ai dori să le transmiţi fetelor care ne urmăresc revista?

Fetelor tindeți să fiți acele femei puternice şi independente cum le zice Sofia (Bobor), să nu vă fie frică să credeți în oameni, să fiți tari indiferent de situație şi să credeți în voi,  pentru că aceasta putere a gândului face minuni. Şi da …urmăriți în continuare aceasta revistă  interesantă,  pentru că mereu sunt sfaturi care te ajută să fii o adevărată femeie.

11256448_10205259921035676_51744887_n

11350362_10205259923555739_921889118_n

11292921_10205259919035626_1023975225_n

11328961_10205259922915723_381195207_n

11303672_10205259919195630_1165880183_n

11212198_10205259920995675_2130946148_n

11312213_10205259923235731_1584195714_n

Jurnalist: Sofia Palade

Sursa Foto: Arhiva Personală

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.