To top

Anca Bucur- Miss Fitness World Champion PRO

6 Mar

Anca Bucur- Miss Fitness World Champion PRO

14322548_10210291421459202_7277339776432783451_n

Un corp bine lucrat, obţinut prin multă muncă şi dedicare, nenumărate premii, dar şi recunoaştere la nivel mondial- acestea sunt meritele cu care se poate mândri Anca Bucur. Antrenor şi consultant fitness, a reuşit să cucerească America, participând la cel mai important concurs internaţional de fitness ” Miss Fitness Universe”.

11350552_10206485948084746_9100296301728767446_n

1) Cum te simţi fiind premiată cu titlul de ”Miss Fitness World Champion Pro”?

Pentru mine aceste titluri sunt doar o împlinire personală şi bineînţeles răsplata muncii mele de-o viaţă.
Am privit fiecare antrenament, competiţie ca pe o experienţă şi mi-am dorit din suflet să reuşesc să ajung în vârf.

15134575_10210945104960881_6603702684949547843_n

2) Când ai început să te ocupi cu sportul şi care erau scopurile tale atunci?

Am început să fac sport de la vârsta de 3 ani. Mama a fost cea care mi-a descoperit talentul şi m-a susţinut încă de la început.
La vârstă de 7 ani jumătate, am fost admisă la Şcoala campioanelor (cum i se zicea) – Colegiului Naţional sportiv Cetate Deva. Gimnastica aerobică a fost “marea mea iubire” şi datorită experienţei trăite şi antrenorilor pe care i-am avut alături în această călătorie, am reuşit să fac performanţă şi în fitness, fiind propriul meu antrenor de data asta.
Scopul meu, sau mai bine zis visul meu încă de mică, era să devin o campioană:)

15179028_1188261134576693_1277916138457066211_n

3) Ce înseamnă pentru tine “mod sănătos de viaţă”?

Înseamnă echilibru în primul rând.
Stil de viaţă sănătos pentru mine nu înseamnă doar alimente sănătoase şi ore de antrenament. Echilibrul îl găsesc în toate lucrurile pe care le fac.
Îmi place să am grijă de mine, să mănânc corect, să fac mişcare, să fac performanţă, să inspir şi să mă bucur de oamenii minunaţi din viaţa mea.
La un interval de câteva luni încerc să mă recompensez cu o zi, două libere, cu odihnă şi răsfăţ culinar.

15823033_10211453187142618_8232027134332507413_n

4) Cum arată un mic dejun perfect pentru Anca Bucur?

Îmi place să diversific şi mă bucur de fiecare masă în parte. Ţin cont de perioada anului şi în funcţie de asta am şi nevoi diferite.
Cele mai comune şi printre preferatele mele, sunt variantele de mese cu: ouă, avocado sau shakeuri proteice cu fructe proaspete.

5) Ce te ţine motivată?
Pasiunea pentru ceea ce fac. Aşa mi-am construit viaţa şi asta mă face fericită: mişcarea, echilibrul, oamenii din viaţa mea.

6) Ai zile în care nu ajungi la sală?

Bineînţeles. Fiind antrenor de meserie am 3-4 ore pe zi de mişcare, plus celelalte activităţi. Aşa că atunci când reuşesc să am o zi fără antrenamente, mă bucur de ea din plin. Refacerea şi ziua liberă e la fel de importantă ca şi antrenamentele, mai ales în cazul meu, unde nivelul de intensitate este foarte mare 🙂

14322548_10210291421459202_7277339776432783451_n

7) Cum decurge un concurs de Miss Fitness?

Sunt 3 probe la care particip.
Prima este cea a exerciţiului de fitness (2 minute de demonstraţie de spectacol, prin elemente de gimnastică, dans, acrobaţie)
A două rundă este cea a costumului de baie (defilăm pe scenă individual şi prezentăm condiţia fizică, corp bine lucrat, naturaleţe, frumuseţe şi feminitate)
Proba trei, este cea a interviului şi se acordă doar primelor 5 clasate. Prin această proba se face şi departajarea. Întrebările vin din zona, fitness, sănătate, motivaţie, inspiraţie 🙂
Concursul este împărţit în mai multe categorii: amatori şi profesionişti.

15085704_10210933617193694_2787878904188250576_n

8) Cum ai ajuns la primul concurs din America?

Simplu. M-am înscris la concurs, am trimis video-uri şi toate datele despre mine, m-au acceptat şi am participat prima dată la categoria OPEN. Ca în orice domeniu: trebuie să vrei şi apoi să începi de undeva. Nimic nu-i imposibil.

9) Ce desert sănătos le poţi recomanda cititoarelor noastre?

Felii de măr sau banană unse cu unt de arahide.
Este cel mai simplu şi printre preferatele mele. Îl poţi savura oriunde, fără să ai nevoie de timp de preparare. Tai fructul în felii de grosimea degetului şi pui untul de arahide peste. (Se pot presăra şi scorţişoară sau fulgi de cocos peste, după gust)
E simplu, gustos şi sănătos.

16427734_1266417293427743_2804608856199962086_n

10) A fost greu să obţii primele pătrăţele?

Pătrăţelele mi se vedeau încă de mică, de la 10 ani. Asta e rezultatul performanţei şi regimului alimentar santatos.
În ziua de azi trebuie însă să am mult mai multă grijă de mine. Pătrăţele există şi la mine şi la toată lumea, ţesutul adipos ce le acoperă e problema.

15094966_10210926822623834_5614446677982081890_nNu se obţin uşor, dar nici imposibil nu e.

11) Ai vre-un complex privind corpul tău?
Nu.

12) Care este inamicul nr.1 pentru un sportiv?

Teama de eşec şi scuzele.
Viaţa de sportiv cere sacrificii şi disciplină. Dacă porneşti la drum fără curajul de a trece prin toate etapele şi găseşti scuze pentru a te menaja, rezultatele nu vor apărea niciodată.

www.ancabucur.ro
Jurnalist: Bîrcă Corina
Sursă foto: Arhivă personală

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.